Există o legătură între diversificare și somn? În ce fel poate influența diversificarea somnul de noapte al copiilor? La aceste întrebări și la altele pe această temă vom încerca să răspundem în rândurile care urmează.
Materialul a fost realizat cu participarea Elenei Chapalova, medic, fondatoare a unei practici de consultanță în somnul copiilor „Nani, nani, bebe“.
Influențează diversificarea somnul copiilor?
Introducerea hranei solide poate influența felul în care dorm copiii, dar nu întotdeauna în mod direct. În primele săptămâni, în timp ce bebelușul descoperă alimente noi, iar mucoasa tractului său digestiv se obișnuiește să digere și produse și substanțe noi (pe lângă laptele matern sau formula), micuțul poate resimți disconfort, ceea ce duce la unele tulburări ale somnului. Nu de puține ori, în primele săptămâni bebelușul are constipație, iar asta poate provoca un disconfort care duce la mai multe treziri nocturne. Aici este important să menționez că, din experiența noastră, la un bebeluș sănătos, chiar și la întâlnirea cu alimente și alergeni noi, rareori apar probleme serioase cu somnul. De obicei, dacă se întâmplă asta, este doar o coincidență cu alte lucruri: salturile de creștere, dezvoltarea unor noi abilități motorii, erupția dentară sau nevoia unei schimbări în programul zilnic.
Ori de câte ori observi un disconfort mai serios la copil, precum o constipație puternică sau alte stări de rău, consultă un medic, pentru că acest lucru semnalează nevoia unei schimbări în schema de diversificare sau în ordinea alimentelor pe care le introduci în meniul lui.
În săptămânile și lunile următoare, pe măsură ce crește numărul alimentelor pe care bebelușul le acceptă, apar și alte mecanisme prin care diversificarea poate influența somnul copilului.
Înlocuirea rapidă a meselor cu lapte
De multe ori se obișnuiește o înlocuire relativ rapidă a meselor cu lapte în timpul zilei. În practică există diferite abordări în ceea ce privește modul în care combini mesele cu lapte la bebelușii alăptați în perioada de diversificare.
În primul an, hrana lactată rămâne principala sursă de hrană pentru copil, chiar și după introducerea hranei solide. Consultanții în alăptare recomandă adesea ca la bebelușii mai mici, cărora abia le introducem alimente noi, să se ofere mai întâi laptele, iar apoi hrana solidă. Într-o etapă următoare se procedează de obicei invers: mai întâi se oferă hrana solidă, iar apoi, la nevoie, bebelușul este hrănit suplimentar cu lapte matern imediat după masa principală sau puțin mai târziu.
Însă părinții primesc adesea sfatul să înlocuiască rapid mesele cu lapte, iar asta reduce laptele din timpul zilei la doar câteva supturi. Ca răspuns, la o parte dintre copii se înmulțesc alăptările de noapte. Motivele sunt diferite: fie pentru că au nevoie de mai mult lapte matern, fie pentru că le este sete, fie pentru că au nevoie de mai mult contact cu mama, pe care li-l oferă alăptarea.
Dacă observi asta la bebelușul tău, o idee bună este să reintroduci o parte dintre alăptările de zi, pentru ca el să nu mai caute sânul atât de des în timpul nopții.
Treziri nocturne frecvente din cauza setei
Odată cu diversificarea, este important să începi să îi oferi bebelușului și apă, dacă nu ai făcut-o mai devreme (în cazul alăptării exclusive, acest lucru nu este necesar până la luna a 6-a, deoarece laptele matern îi asigură bebelușului toate substanțele necesare). Dacă cel mic nu primește suficiente lichide în timpul zilei, se poate trezi noaptea din cauza setei și poate căuta apă, sân sau formula. De aceea este important să îi oferi apă bebelușului des, mai ales atunci când diversificarea are loc în sezonul cald.
Un terci sățios la cină pentru un somn bun?
Există părerea că o masă foarte sățioasă seara ajută bebelușul să doarmă bine. Practica arată însă că mult mai importantă nu este cantitatea sau ce anume a mâncat la cină, ci aportul caloric total pe parcursul zilei. Dacă acesta corespunde nevoilor bebelușului și copilului în creștere, el va fi de la sine mai înclinat ca la un moment dat să renunțe la mesele de noapte și va dormi bine, dacă acestea sunt motivul pentru care se trezește.
Cina se introduce cel mai adesea între luna a 10-a și a 12-a, recomandarea fiind ca aceasta să fie mai ușoară: o supă de legume sau o combinație de legume și cereale.
Cât timp trebuie să treacă între masa cu hrană solidă și adormire?
Nu există recomandări exacte pe această temă, dar digestia activă poate împiedica adormirea rapidă și un somn bun. De aceea, de obicei se recomandă să existe un interval de 30-45 de minute între culcare și ultima masă cu hrană solidă.
Când diversificarea nu merge bine
Există situații în care, dintr-un motiv sau altul, diversificarea nu merge bine: copilul refuză să accepte alimente noi sau mănâncă o cantitate extrem de mică. Cauzele pot fi diferite: de la probleme senzoriale și hipersensibilitate la anumite texturi, până la nevoia unei schimbări de abordare și chiar de mod de diversificare. Din perspectiva unui consultant în somnul copiilor, în astfel de situații se înmulțesc adesea din nou mesele de noapte cu lapte, pentru că cel mic pur și simplu este flămând.
Pe de altă parte, din experiența noastră, dificultățile cu diversificarea sunt adesea legate de un deficit de fier ascuns - o situație despre care se vorbește foarte puțin. Acesta se caracterizează prin apetit scăzut și interes redus față de hrana solidă și în special față de carne. Un alt simptom frecvent al deficitului de fier ascuns îl reprezintă trezirile nocturne numeroase. De aceea, la această combinație specifică de simptome - multe treziri nocturne și lipsa apetitului în timpul zilei - recomandăm întotdeauna să se facă analize. Pentru diagnosticarea deficitului de fier este necesar să se facă o hemoleucogramă completă și feritina, iar apoi o consultație la un medic hematolog pediatru.
Într-o astfel de situație, eforturile consultantului și ale părintelui de a găsi o abordare și de a ajuta copilul să mănânce mai mult rămân fără rezultat până când acesta începe să primească terapia necesară cu fier. De asemenea, este important de știut că, având în vedere creșterea rapidă la această vârstă, în cazul unui deficit confirmat, doar hrana nu ar putea compensa lipsa de fier.
Nu recomandăm să se lucreze intensiv asupra meselor de noapte cu lapte, tot mai frecvente în această perioadă, până când copilul nu începe să ia un supliment de fier.
Asocieri de adormire
Nu în ultimul rând - dacă cel mic are timp îndelungat tulburări serioase de somn, aproape întotdeauna se dovedește că are probleme cu programul zilnic și că și-a format asocieri de adormire puternice, care influențează calitatea somnului. De aceea, chiar dacă apare o oarecare înrăutățire a somnului legată de diversificare, în cazul unor probleme constante cu somnul îți recomandăm să cauți ajutor profesionist pentru construirea unei strategii individuale de îmbunătățire a somnului copilului.
Îți dorim nopți liniștite și adormiri ușoare!
Dacă tema legăturii dintre somnul și alimentația copilului în diferitele etape ale dezvoltării sale ți se pare interesantă, vezi și seria de videoclipuri în care Elena Chapalova răspunde la întrebări adresate de urmăritorii MyMonkey de pe rețelele sociale. Dacă mai ai întrebări legate de somnul bebelușului, nu ezita să apelezi la echipa „Nani, nani, bebe“.









